Porc

Porc-ul este cinstit și demn, hotărât și responsabil, adept al dictonului “grăbește-te încet”. Nu suportă minciuna, ipocrizia și șmecheria. Are o conștiință foarte sensibilă, care îl mustră îndelung dacă are impresia că a făcut ceva rău.

Este generos și săritor cu cei apropiați, din familie și din cercul de prieteni. Uneori chiar exagerează cu generozitatea, pentru că nu știe să refuze și mulți sunt tentați să-l ia de fraier și să profite de el.

Porc-ul este, însă, teribil de hotărât să nu se abată de la principiile sale. Nimeni și nimic nu-l poate clinti, decât dacă reușește să-l convingă cu argumente solide. De regulă, Porc-ul ia decizii fără să ceară părerea celorlalți, dar își asumă și întreaga responsabilitate. Dacă nu reușește în ceea ce și-a propus, își rumegă înfrângerea în solitudine și nu da vina pe nimeni pentru greșelile lui.

Ori de câte ori se iscă un conflict, Porc-ul se retrage prudent în vizuina lui, așteptând să se liniștească apele. Uneori i se reproșează că “dă bir cu fugiții” în loc să lupte, dar el pur și simplu nu suportă tonul ridicat, certurile și intrigile pentru putere. Pe de altă parte, dacă este încolțit și nu are altă scăpare, se transformă într-un adversar violent și foarte periculos.

Cu toate că, din anumite puncte de vedere, Porc-ul pare un tip blând și așezat, are o mare poftă de viață și de aventură. În adâncul sufletului, își dorește să trăiască intens și să experimenteze toate plăcerile vieții. Este un senzual, un expert în dragoste – mai ales în cea fizică. Singurul risc este să se rătăceasca pe căile poftei carnale.



Zodiac Chinezesc Porc – CARIERA

Porc-ul nu se ferește de muncă și vrea să se realizeze profesional, dar nu cu orice preț. Nu-i place concurența acerbă, nu este oportunist și nu acceptă să fie părtaș la intrigi subterane.

Vrea să fie recunoscut pentru talentul său și pentru competența sa reală și nu recurge la mașinațiuni politice. Diplomația nu este punctul lui forte: mai degrabă iese dintr-o ședință trântind ușa decât să fie de acord cu un proiect de calitate îndoielnică.

Porc-ul nu este genul care să se dedice profesiei; el preferă să-și trăiască viața din plin. Dacă, însă, ajunge să fie propriul său stăpân, atunci lasă totul deoparte și se ocupă de afaceri atât cât este necesar, oricât de mult timp sau efort i-ar consuma.

Zodiac Chinezesc Porc – BANI

În tradiția chineză, Porc-ul simbolizează bunăstarea materială. Așadar, nu prea duce lipsă de bani.

Ca orice mare amator de plăceri, Porc-ul este larg la pungă. Este, însă, și foarte generos din fire. Îi place să aibă mereu casa plină de prieteni și să le ofere cadouri. În ceea ce privește familia, ar ține-o numai în călătorii luxoase.

Porc-ul este cultivat și iubitor de frumos. Investește cu plăcere în obiecte de artă și în cărți rare. Visul lui secret este să aibă o bibliotecă de mare valoare, care să rivalizeze cu legendara Bibliotecă din Alexandria. Oricum, i se întâmplă deseori să nu poată rezista tentației de a achiziționa o carte rară sau un obiect de artă.

Cu toate că Porc-ul este plin de bani, aceștia nu sunt un scop în sine și nu îl înrobesc. Chiar dacă ajunge miliardar, el nu se va despărți de mașina lui veche și dragă, de care s-a atașat.

Zodiac Chinezesc Porc – DRAGOSTE

Porc-ul iubește mai ales… dragostea, în toate formele ei: mângâieri tandre, gesturi romantice, dineuri senzuale și sex sălbatic.

Este un partener fidel, dar foarte posesiv și gelos. Pentru Mistreț, combinația perfectă este o alternanță a momentelor de solitudine cu întâlnirile pline de tandrețe și pasiune sălbatică. Este încântat când partenerul își manifestă în public dragostea nețărmurită și pasiunea înflăcărată.

Pentru a seduce un Mistreț, trebuie să marșezi la toate ideile și inițiativele lui, mai ales când este vorba de plăcerile vieții, de care nu vei duce lipsă alături de el.

In functie de anul nasteri, exista 4 tipuri de semn zodiaPorc, prin existenta elementelor.

Verifica aici ce element iti corespunde si ce inseamna!